Conştiinţă (lat. cum „cu“ şi scientia „ştiinţă“) 

1. Forma cea mai �naltă de reflectare psihică a realităţii, proprie numai oamenilor, produs al activităţii creierului uman, sub acţiunea condiţiilor sociale. Conştiinţa a apărut la om datorită procesului muncii, care a determinat constituirea unor relaţii sociale �ntre oameni şi necesitatea comunicării cu ajutorul limbii. 

Este necesar să se diferenţieze categoriile de conştiinţă socială şi conştiinţă individuală. Conştiinţa socială se formează şi se dezvoltă �n decursul istoriei societăţii, reprezent�nd reflectarea existenţei sociale a oamenilor. Conştiinţa individuală se formează şi se dezvoltă �n decursul ontogenezei fiecărui om, reprezent�nd reflectarea propriei sale existenţe, a condiţiilor specifice individuale de viaţă, activitate, educaţie. Prin educaţie, conştiinţa socială intervine �n formarea conştiinţei individuale, imprim�nd manifestărilor acesteia un sens general, corespunzător cerinţelor istorice, de clasă. 

Reflectarea conştientă presupune raţionalitate, reprezentarea anticipativă a rezultatelor viitoarelor acţiuni, intenţionalitate, dirijarea activităţii spre atingerea anumitor scopuri, orientarea spaţio-temporală diferenţială, creativitate, selecţie critică, autoexigenţă şi responsabilitate faţă de actele proprii etc. 

2. Categorie filozofică opusă categoriei de materie (existenţă naturală şi socială) �n cadrul problemei fundamentale a filozofiei (raportul dintre materie şi conştiinţă, respectiv dintre lumea materială şi lumea ideilor), definită �n concepţia materialismului dialectic şi istoric ca factor secundar, derivat, produs istoric al acestora.